Atmosfera Craciunului ne bate la usa si dincolo de gandul la cadourile pe care ne dorim sa le oferim ori sa le primim, la colindele si filmele de Craciun, la bradul impodobit si o masa incarcata cu bunatati, gandul ne zboara si la un alt aspect important: cum amenajam locuinta pentru a-i oferi un aer festiv?

Nimic nu ne pregateste mai bine pentru Craciun decat decoratiunile, globurile, instalatiile luminoase si magia pe care toate acestea o aduc, asa ca haide sa incepem decorarea casei de Craciun! Ti-am pregatit cateva idei de amenajare a locuintei astfel incat sa simti magia sarbatorilor in fiecare coltisor al casei.

Magia sarbatorilor chiar din holul de la intrare
Primul lucru care iti atrage atentia cand intri intr-o casa este usa de la intrare, implicit si holul. Asa ca incepe de aici, acorda o atentie aparte holului de la intrare si adu magia sarbatorilor in casa ta. Decoreaza usa de la intrare cu o coronita din brad (natural sau artificial) ori alege alte accesorii de Craciun pentru a le agata de usa, cum ar fi clopotei, un Mos Craciun sau ingerasi, dar nu exagera– alege ceva simplu si de efect.
Instalatia de lumini
Pe langa brad, elementele principale in decorarea casei de Craciun sunt luminile. Pentru a crea o atmosfera calda si primitoare, alege instalatii de lumini cu becuri mici, cu lumina calda. Pentru un plus de magie si atmosfera de sarbatoare, alege sa decorezi ferestrele, tocul usilor si patul cu instalatii de lumini.
Decor in stil rustic
Daca esti un iubitor al stilului rustic, al traditiilor si iti doresti sa te bucuri de simplitatea Craciunului de altadata, ei bine, poti sa decorezi casa de sarbatori cu elemente rustice – opteaza pentru decoratiuni din lemn, conuri uscate, crengute de brad, lumanari albe, felii de portocale uscate. Se gasesc pe piata o varietate de ornamente rustice ori, daca timpul iti permite, poti sa le creezi chiar tu. Pe langa toate acestea, poti decora canapeaua din living cu paturi si pernute decorative cu imprimeuri de sarbatori si poti atarna in living sosete uriase care abia asteapta sa fie umplute cu daruri pentru cei dragi.
Decor stralucitor
Pentru cei mai putin traditionali sau care, pur si simplu, isi doresc un decor luminos si colorat, pot opta pentru un stil de amenajare urban si stralucitor. Alege sa amenajezi in scheme cromatice precum argintiu si albastru, rosu si auriu, verde si rosu ori auriu si argintiu. Opteaza pentru decoratiuni deosebite si pretioase, care se potrivesc intr-un decor elegant.
Inspira-te din ideile de mai sus si pregateste-ti casa pentru un Craciun asa cum ti-l doresti. Vei crea o atmosfera unica prin modul in care decorezi casa, prin culori si lumini, la care se adauga bucuria de a darui si primi cadouri.
Sursa poze: Pinterest