Amenajarea interioară a unui apartament rezidențial spațios
Acest proiect de design interior pentru un apartament rezidențial reflectă gradul înalt de experiență și devotament de care dăm dovadă ori de câte ori suntem puși în fața unei provocări. În acest caz, misiunea noastră a fost să oferim un aer contemporan locuinței, păstrând o notă de minimalism în întregul perimetru al apartamentului. De asemenea, am valorificat în mod deosebit accentele din lemn prin mobilierul și accesoriile pe care le-am selectat, dar și plantele ce servesc spațiului ca ornamente naturale. Toate acestea, inclusiv alegerea unei palete de culori simple, sunt menite să ofere o senzație continuă de prospețime, eleganță și spațialitate beneficiarilor.
Prin prisma acestui proiect, am vrut să valorificăm un set de metode și tehnici inovatoare de design interior modern, care să îmbunătățească la un nivel superior aspectul decorului, oferind astfel o experiență aparte utilizatorilor. Sursele de iluminare ambientală reprezintă un element fără de care decorul nu ar putea fi complet din punct de vedere estetic, îndeplinind un rol foarte important în menținerea coerenței designului și în completarea sa tematică. Pe plan funcțional, ne-am asigurat ca tehnologiile de ultimă generație să nu lipsească, fiind un aspect esențial în ceea ce privește confortul locuitorilor. Chiar dacă nu am ezitat să adăugăm accesorii care să îmbunătățească la nivel cromatic încăperile, am ținut în permanență cont de obiectivul nostru prioritar, anume de a păstra un aspect organizat și de a nu aglomera spațiul. Albul, ton predominant în acest design, mărește vizual spațiul și favorizează o bună reflexie a luminii.