Our work – amenajarea unui apartament de 75mp

Fiecare apartament este diferit și are specificul său, indiferent că ne referim la dimensiune, compartimentare sau nevoile proprietarilor. Și aceste lucru este o adevărată provocare pentru orice arhitect. În cazul de față, echipa noastră s-a ocupat de amenajarea unui apartament de 3 camere din centrul Bucureștiului pentru un cuplu tânăr și pasionat de călătorii. Proprietarii și-au dorit cât mai multe spații de depozitare, dar fără să încarce vizual spațiul. În afară de asta, cei doi și-au dorit un interior actual și modern cu o cromatică neutră. După două luni de amenajări, rezultatul a fost un apartament luminos, organizat, un decorarmonios.

Living-ul

Deși un spațiu redus ca dimensiuni, living-ul a îndeplinit cerințele proprietarilor – zonă de relaxare și zonă de dining. Zona în care a fost amplasat televizorul a fost tratată că una compactă, cu multe spații de depozitare și cât mai puține spații deschise. Am păstrat linia simplă a mobilierului și nu am încărcat vizual. Am adăugat o canapea generoasă și un fotoliu, ambele în nuanțe de bej. Pentru un plus de culoare și dinamism, gama cromatică este completată de verdele smarald al draperiei. Notă elegantă a living-ului este dată de măsuța de cafea de sticlă, amplasată chiar în fața canapelei.

 

 

Living-ului se adaugă zona de dining, amplasată chiar în fața peretelui din sticlă care separă bucătăria de restul încăperii. Am adăugat aici o masă albă de 6 persoane și scaune în nuanțe de bej și verde smarald.

 

 

Dormitorul

Dormitorul a fost gândit că spațiu destinat odihnei dar și că zonă de lucru. Patul cu tapițerie de piele și noptierele albe minimaliste accentuează design-ul modern al încăperii. Am ales să utilizăm și elemente geometrice – placarea decorativă a peretelui este în concordanță cu printul covorului și vine în completarea chenarelor decorative realizate din profile pe unul dintre pereții principali. Zona de lucru este reprezentată de un birou alb, în linii simple și un fotoliu-scaun actual și modern cu tapițerie în carouri. Pentru a mări vizual spațiul, am ales să placăm un perete integral cu oglindă, iar cromatica utilizată în amenajarea dormitorului este reprezentată de alb și nuanțe de bej. Culoarea de accent – albastrul – am folosit-o pentru unul dintre pereți.

Dressing-ul

Al doilea dormitor a fost transformat în dressing. Am optat pentru dulapuri cât suprafața pereților, cu uși decorate cu oglinzi pentru a mări vizual spațiul. Aici am inclus și o măsuță de makeup cu un scaun-fotoliu și o canapea extensibilă. Cromatica folosită este de alb și bej cu accente de galben.

 

Bucătăria

Separarea living-ului și a zonei de dining de bucătărie s-a făcut printr-un perete de sticlă, ceea ce a ajutat la mărirea vizuală a spațiului. Pentru a avea o continuitate în design, am ales pentru bucătărie albul – mobilă cu design simplu, fără mânere vizibile. Fiind un spațiu mic și pentru a-l eficientiza, am strucutrat mobilierul pe două nivele și am optat pentru electrocasnice incorporabile.

Holul

În hol am creat spații de depozitare atât deasupra ușii de la intrare, cât și pe peretele lateral. Am ales și aici cromatică de alb și verde smarald pentru a face legătură cu living-ul.

 

 

Băile

Pentru cele două băi am creat spații de depozitare și am optat pentru mobilier în linii simple, în nuanțe de bej, una dintre băi având un accent de culoare – galben.

 

 

Un apartament modern, în linii clasice și ambient contemporan – acestea sunt cuvintele care descriu amenajarea acestei locuințe. Starea generală dată de design este una de ordine, iar mobilierul simplu, liniile curate și culorile neutre oferă o atmosferă sofisticată întregului spațiu.

 

Sursă poze: idecorate