Licheni decorativi pentru pereți – ce sunt și cum îi întreținem

Suntem absolut convinși că ai văzut cel puțin o dată aranjamente cu licheni decorativi, un nou trend în design-ul interior în care se folosesc licheni pentru amenajarea pereților. Lichenii decorativi pot fi amplasați în orice încăpere, sunt potriviți chiar și pentru camere în care nu pătrunde suficientă lumină naturală, iar întreținerea este foarte ușoară. Așadar, sunt perfecți pentru persoanele care nu au suficient timp pentru a uda plantele dar totuși își doresc un colț de natură în casă.

Ce sunt lichenii decorativi?

Lichenii sunt organisme vii care cresc în mediul natural, așadar, nu pot fi cultivați în sere sau în alte medii controlate. Lichenii au un aspect cu totul deosebit datorită faptului că sunt compuși dintr-o ciupercă și o algă, sunt foarte rezistenți, se pot dezvolta în medii diferite și în orice condiții de temperatură. Cei mai utilizați licheni în amenajările interioare sunt recoltați din țările Nordice din apropierea Cercului Arctic.

Utilizare și montare

La recoltare, lichenii sunt vii și complet dezvoltați, iar uteiror aceștia se transformă în organisme stabile care își păstrează structura și culoarea dacă au parte de un mediu propice. După recoltare, tulpinile lichenilor sunt plasate în containere cu soluții speciale pe bază de glicerină și alte componente naturale. Soluția este absorbită până la reducerea completă a sevei, iar procesul de rehidratare este finalizat în câteva zile. Apoi sunt lipiți pe o suprafață suport cu diverse tipuri de adeziv, urmând ca suportul să fie amplasat în spațiul interior dorit.

Lichenii amplasați în spații interioare îmbunătățesc calitatea aerului și reduc problemele respiratorii, ajută la scăderea nivelului de stres și a oboselii.

Fiind stabilizați, lichenii au o greutate redusă, așadar pot fi montați pe pereți, corpuri suspendate sau pe tavan. Plăcile suport pe care sunt amplasați pot fi aplicate prin lipire cu adeziv specific sau prin fixare cu șuruburi și capse.

Foarte important de menționat este faptul că deși protejează parțial pereții pe care sunt amplasați, lichenii nu înlocuiesc finisajele hidrofuge sau ingnifuge. Astfel, recomandarea noastră este ca lichenii să fie montați pe o suprafață anterior finisată.

Întreținerea lichenilor decorativi

Lichenii decorativi nu au nevoie de îngrijiri speciale, lumină naturală directă, udare sau tundere. Sunt rezistenți la temperaturi ridicate și alți factori externi. Totuși, trebuie feriți de lumina lămpilor cu halogen pentru a nu provoca uscarea prematură a lichenilor.

 

Daca îți dorești să amenajezi locuința cu licheni decorativi, ține cont de sfaturile de mai sus și cu siguranță vei crea un decor plin de personalitate și poveste.

 

Sursa poze: Pinterest