Categories
Design Idei Noutati

Tendinte: accente metalice in amenajarile interioare

În amenajarile interioare accentele metalice integrate in decorul unei incaperi vor transforma complet aspectul camerei si ii vor oferi o nota glam si luxoasa. Secretul? Sa mixezi corect materialele, iar paleta de accente metalice se va armoniza in orice stil de amenajare. Spre exemplu, in amenajarile moderne, accentele metalice lucioase pot crea o incapere luxoasa, in timp ce in interioarele industriale, accentele metalice mate, slefuite sunt cele care dau o nota aparte amenajarii.

Accente metalice in proiectul de amenajare a unui apartamente de 4 camere din Bucuresti

 

Care sunt nuantele metalice?

Nuantele metalice ofera un plus de luminozitate unei incaperi intunecate si o nota sofisticata si plina de personalitate oricarei amenajari. Nuantele metalice sunt variate si au finisaje diferite – bronz, auriu, argintiu (nuanta mata), inox (nuanta lucioasa), aluminiu, otel, crom, cupru, aramiu, fier, nichel. Însa, orice suprafata lucioasa poate avea reflexii metalice daca luminozitatea materialului variaza cu unghiul de suprafata fata de sursa de lumina. Astfel, pe langa clasicele nuante metalice, poti adauga in decorul casei si alte nuante metalice, cum ar fi verde metalic, albastru metalic, portocaliu metalic. Pentru a contura o ambianta moderna, poti folosi cateva detalii metalice in nuante reci (argintiu, otel, nichel). În schimb, nuantele metalice calde (roz metalic sau auriu) contureaza o incapere rafinata si primitoare.

Accente metalice aurii in proiectul de amenajare a unei vile din Galati

 

Accente metalice argintii in proiectul de amenajare a unei vile din Bucuresti

 

Combina nuantele metalice

Daca in trecut regulile design-ului interior nu-ti permiteau sa combini mai multe nuante metalice intr-o singura incapere, acum poti alatura mai multe nuante metalice in acelasi spatiu, respectand, totusi, o regula importanta: nu combina mai multe nuante metalice in proportii egale, ci alege o singura nuanta metalica dominanta si maxim doua nuante metalice de accent pentru a pastra echilibrul vizual in incapere. Atunci cand combini nuantele metalice alege nuantele astfel incat sa se evidentieze reciproc, balansand dominantele calde cu accentele reci si invers.

Combinatie de accente metalice in nuante aurii (peretele si ramele oglinzilor) cu accente metalice in nuante argintii (picioarele mesei)

 

Echilibru

Cel mai bine este sa alegi o nuanta metalica dominanta pe care sa o sustii cu alte doua sau maxim trei nuante metalice de accent, amplasandu-le echilibrat in toata incaperea. Ca un exemplu, incorporeaza nuantele metalice in partea de jos a camerei (la nivelul podelei sau a canapelei), mai sus, pe perete (in ramele tablourilor sau a oginzilor, spre exemplu) si aproape de tavan (in corpurile de iluminat).

Bucatarie amenajata cu accente metalice aurii – manerele dulapurilor si picioarele scaunelor

 

Accente metalice aurii incorporate in partea de jos a camerei (la nivelul picioarelor scaunelor), pe perete (in ramele suportului oglinzii) si aproape de tavan (in corpurile de iluminat)

 

Nuante metalice si texturi delicate

Pentru a imblanzi stralucirea nuantelor metalice dar fara a le diminua farmecul, poti alege sa le combini cu texturi naturale, cum ar fi lana sau catifeaua. Lemnul complimenteaza foarte frumos nuantele metalice specifice stilului industrial.

Nuante metalice aurii combinate cu catifeaua

 

Less is more este regula care dicteaza alegerea nuantelor metalice. Asadar, respecta aceasta regula, combina nuante metalice care sa se evidentieze reciproc si creeaza un echilibru imblanzind nuantele megtalice cu texturi delicate si naturale; pastreaza anumite proportii si vei transforma decorul casei intr-unul elegant si armonios.

 

Sursa poze: iDecorate